Locul turistic din România considerat „un PORTAL către alte lumi, păzit de balauri care scuipă foc”

Locul turistic din România considerat „un PORTAL către alte lumi, păzit de balauri care scuipă foc”
Sursa foto: stiridecluj.ro
Publicat: 05/06/2023, 10:21

Apropierea verii ne face pe mulți dintre noi să ne planificăm concedii în străinătate, însă de puține ori ne gândim la frumusețile pe care le are de oferit România.

Este și cazul Lacului Știucilor, un lac natural alimentat de numeroase izvoare și care este situat în inima Ardealului.

Lacul se află lângă Gherla și mai este supranumit și „Delta Ardealului”, pentru că imită foarte bine atmosfera din Delta Dunării.

Aici puteți merge la pescuit, dar puteți și închiria bărci de agrement, pentru a vă bucura de frumusețea naturii chiar dacă nu doriți să pescuiți.

Este un lac natural de apa dulce si limpede, fiind alimentat de cateva paraie si de numeroase izvoare care-i asigura un volum de apa relativ constant.

Luciul de apă are o suprafață de 26 ha, iar adâncimea ajunge la cca. 10 m, fiind cel mai adânc lac dulce din țară. Stufărișul din jur (mai ales în amonte) ocupă aproximativ 120 ha. Astfel, lacul, împreună cu stufărișul ce-l înconjoară și cel dezvoltat pe văile afluente, constituie un complex de ecosisteme caracteristice zonelor umede, notează stiridecluj.ro.

Toamna oferă un adevărat spectacol al naturii

Uneori, toamna, când apa se răcește brusc, viețuitoarele lacului se ridică la suprafață, pentru a suplini deficitul de oxigen din apă. Aceastăapariție” este însoțită de un puternic iz de sulf ce se degajă de pe fundul apei. Fenomenul durează câteva zile, prilej pentru vânătorii de mituri care se postează la pândă, așteptând ivirea vietăților monstruoase ce sălășluiesc în lac, notează sursa citată. Pe lângă faptul lacul oferă doritorilor posibilitatea de a-și satisface placerea de a pescui, în zonă sunt premise drumețiile, observarea pasărilor (exista turnuri de observare) și campingul.

Lacul oferă un loc de popas pentru păsările migratoare de baltă. În această rezervație naturală au fost identificate peste 100 de tipuri de păsări, dintre care unele foarte rar întâlnite în Europa. Zona Lacul Știucii este rezervație naturală pentru stufărișul din împrejurimi unde trăiesc multe păsări și animale de excepție, unele necatalogate încă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...